Prietenie uitata

Azi mi-e dor, mi-e dor de trecut … de tot ceea ce era acum 1 an

Se intampla ca eu cea orgolioasa si melancolica sa fi avut o gasca de prietene foarte vesele, eram mereu peste tot. Undeva pe drum ne-am ratacit, am pierdut acel “ceva” ce ne facea sa fim unite, am pierdut increderea in noi, am permis unor “factori exteriori” sa ne dezbine. Am devenit apatice, triste, ingropate in tiparele comune ale existentei. Uneori stau si ma intreb cum de-am ajuns asa, cum de am pierdut magia, cum de am lasat pe altii sa ne desparta …  oare ar putea fi pentru ca ne-am ratacit pe noi insine? Ne-am aventurat in aglomeratia vremurilor prezente si am ratacit trecutul vesel,oare lumea in care traim ne face sa luptam fiecare pentru sine? Oare am devenit cumva niste papusele legate de o sfoara, controlate de un destin prea trist? ( sau poate chiar de o anumita persoana … :-j ) . Am pierdut esenta prieteniei noastre, am pierdut scrisorile pe foi colorate in favoarea emailurilor, am pierdut felicitarile sclipitoare in favoarea comentariilor cu sclipici de pe hi5,am pierdut convorbirile lungi si dese la telefon in favoarea unor “discutii” scurte si rare pe messenger …  am pierdut simplitatea, puritatea, ne-am pierdut pe noi…

Mi-e dor de vremurile vechi, cand prietenia insemna ceva magic, cand oceanul viselor noastre era atat de adanc. Mi-e dor de plimbarile de vara …
Mi-e dor de naivitatea copilariei, de acadelele de capsuni, de jocurile vechi si de un puzzle …
Mi-e dor de prietenii mei si de tot ce odata ma facea sa zambesc…au ramas doar amintiri si regrete desarte… Sufar pentru ca as vrea sa fiu alaturi de ei…sufar pentru ca imagini ale trecutului imi bantuie clipele prezentului. :(

 Unde suntem, ce cautam in lumea asta trista plina de discontinuitate? Ne mai permitem sa zambim, sa ne plimbam pe alei straine? Viitorul cum suna? Ne vom intrista si mai tare?